„Ne bucură astfel de inițiative ale mediului de afaceri, ele sunt în primul rând dovada faptului că sportul, rugbyul în cazul nostru, este apreciat din prisma impactului său social, al rolului esențial în dezvoltarea armonioasă a individului. Așteptăm cu nerăbdare să sărbătorim debutul acestui parteneriat pe care ni-l dorim de durată între prieteni, mereu împreună pentru sportul care ne-a cucerit și pe care l-am îmbrățisat pentru totdeauna ca stil de viață și stare de spirit” a declarat Haralambie Dumitraș, președintele FRR.
Întâlnirea dedicată balonului oval a marcat și începutul unui parteneriat între cele două instituții, prin care Alexandrion Grup susține activitatea rugbystică românească, promovând valorile specifice acestei discipline – solidaritatea, integritatea și fair-play-ul.
„Suntem un susținător înfocat al fenomenului sportiv. Prin Alexandrion Grup România și Fundația Alexandrion suntem aproape de două echipe de handbal – U Alexandrion Cluj și CSA Steaua Alexandrion Bucuresti, dar și de patru echipe de fotbal: FC Petrolul Ploiești, CS Universitatea Craiova, CSMS Iași și Dinamo Bucuresti. Ne bucurăm că, din aceasta vară, lansam și parteneriatul cu Federația Română de Rugby, un sport care de-a lungul timpului a oferit momente de neuitat iubitorilor săi din România”, a declarat Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Grup România.
Despre Fundația Alexandrion
Înființată în anul 2003, Fundația Alexandrion și-a pus amprenta în susținerea constantă a artei, culturii și sportului românesc. Sute de proiecte din aceste domenii, dar și sponsorizări punctuale și activități de într-ajutorare s-au concretizat cu sprijinul Fundației. Printre aceste proiecte se numără refacerea unor lăcașe de cult, lansări de cărți, retipărirea, alături de Biserica Ortodoxă Română, a Bibliei de la București, Premiile Constantin Brâncoveanu, sponsorizarea Olimpiadelor de la Atena, Beijing și Londra, precum și suținerea mai multor echipe de handbal și fotbal.
Înființat în anul 1994, Alexandrion Grup a creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât și internațional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse al Alexandrion Grup cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piață, inclusiv băuturi tradiționale românești. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* și 7*, Cava D”Oro, Vodka Alexander și Vodka Kreskova, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS și VSOP, afinata, vișinata și caisata Saber Premium, Saber Fructe de Pădure, dar și alte produse care au asigurat companiei poziția de lider pe piața băuturilor spirtoase și tradiționale din România.
Alexandrion Grup România este cel mai mare producător de băuturi spirtoase din România, cu două unități de producție active – la Bucov, în județul Prahova, acolo unde se află Distileriile Alexandrion și la Rădăuți, în județul Suceava, acolo unde se află fabrica Saber. În cei peste 20 ani de activitate, compania a creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, fiind vândute peste 230 de milioane de sticle de băutură.
Operațiunile Alexandrion Grup România se extind însă și asupra altor domenii conexe, precum leasingul și vânzările auto, agricultura sau producția de cuarț compozit.